cularinu s.m.
0.1 cularinu.
0.2 Da culu.
0.4 Att. unica nel corpus.
0.5

0.8 AScobar: cularinu.
Valla: ø.
0.8 BDel Bono: cularinu.
Vinci: cularinu.
Pasqualino: cularinu.
Mortillaro: cularinu.
Biundi: ø.
Traina: cularinu.
Macaluso Storaci: cularinu.
VS: cularinu1.
0.8 CTLIO: ø.
0.9 Giuseppe ZappalĂ  09.11.2023.
ISSN 2975-111X
1 [Anat.] Orifizio terminale dell'intestino; ano.

[1] MascalciaR2XVF - Tratt. di mascalcia, ms. Ricc., volg. Ruffo, [Rubrica]-139: A lu cavallu ki avi fora lu cularinu. || Cfr. Rusio, De cura equor., XCVI: «De equo qui emittit intestinum foras anum».

[2] Gl F ScobarXVIl (1519) - Voc. bilingue, pag. 80a: cularinu headraprocidentiafundulussedes.